Statistici despre migraţia forţei de muncă - PART V

Statistici despre migraţia forţei de muncă - PART IV

Statistici despre migraţia forţei de muncă - PART III

Statistici despre migraţia forţei de muncă - PART II

Statistici despre migraţia forţei de muncă - PART I

 

Situaţia imigranţilor din Regatul Unit al Marii Britanii

Mai jos va este prezentat un documentar pe tema emigrarii.

Diverse opinii despre migraţia umană

,,Tot ce auzi mereu sunt numai lucruri negative despre emigranti. Eu si familia mea suntem emigranti din Zimbabwe. Locuim aici legal si contribuim la sistemul guvernamental de impozite, dar deocamdata nu beneficiem de el. Doar cand se va finaliza procesul de naturalizare vom putea face acest lucru. Sunt numerosi cei care asemenea noua au sosit si se adapteaza foarte bine la noul stil de viata."
(Tsitsi, Marea Britanie)

,,Oamenii ar trebui sa stea in propriile lor tari si sa munceasca pentru imbunatatirea vietii lor in loc sa priveasca cu ochi invidiosi realizarile altora. Migralia ar trebui reglementata strict."
(Ann Smith, Marea Britanie)

,,Daca emigrantii se adapteaza la legile si obiceiurile din tara gazda, ei vor contribui la prosperitatea comunitatii si ar trebui sa fie bineveniti. Daca nu o fac, sau reprezinta un pericol la adresa societatii gazda - terorism, de pilda -, ei ar trebui expulzati."
(Jose, Spania)

"Sa-i tinem afara."
(David Kendell, Marea Britanie)

,,Emigrantii care sunt repede acceptati sunt aceia care respecta cultura si obiceiurile gazdelor. Aceia care vor sa-si practice cultura ar trebui sa ramana acasa. Acasa este cel mai bun loc pentru acest lucru." (C. Eko, Camerun)

,,Mai putina emigratie egal mai putina criminalitate, terorism si posibilitatea raspandirii unor molime. Oprili emigratia."
(Charles, Canada)

,,Din punct de vedere istoric, migratia a adus beneficii ambelor parti, si emigrantilor, si la fel de bine tarilor gazda. Statele Unite este exemplul cel mai limpede de felul cum emigralia poate sa imbogateasca o tara din punct de vedere cultural, stiintific si economic."
(Rajeev Dutt, Marea Britanie)

Migraţia popoarelor contemporane

         Se estimeaza ca, la sfarsitul secolului al XX-lea, aproximativ 150 milioane de persoane traiau in afara tarii in care s-au nascut, ceea ce reprezinta 2.5% din populatia lumii. Dintre acestia, 15 milioane sau 10% sunt refugiati. Tarile europene se confrunta cu situatii tot mai dificile in incercarea de a raspunde fluxurilor mari de imigranti, solicitati de azil si de refugiati. De teama migratiilor ilegale, statele industrializate au impus o serie de intreaga de masuri care limiteaza accesul la teritoriul lor.
In lumea contemporana, migratia umana joaca un rol foarte important in economia mondiala, fiind un factor de crestere economica si de reducere a saraciei. In anul 2005, pe teritoriul Uniunii Europene se aflau 9 milioane de cetateni ai statelor din afara Uniunii, iar 4% din piata fortei de munca era, de asemenea, din afara Uniunii. Migratia si munca ilegala reprezinta un fenomen de mari dimensiuni. Statisticile oficiale nu prezinta insa situatia reala deoarece exista o puternica emigratie ilegala neinregistrata de oficialitati.
Un studiu al Bancii Mondiale in anul 2006 recunoaste ca migratia internationala poate genera substantiale castiguri de bunastare pentru persoanele care migreaza si familiile lor, precum si pentru tarile origine si destinatie prin politici care sa asigure o mai buna gestionare a fluxului persoanelor. Sumele repatriate oficial inregistrate la nivel mondial au depasit 232 miliarde $ in 2005. Sumele trimise acasa pe cai neoficiale ar putea reprezenta inca cel putin 50% din suma oficiala. Tarile in care se inregistreaza cele mai mari intrari de sume repatriate sunt India, China, Mexic, Franta si Filipine. Pentru urmatoarele tari, sumele repatriate reprezinta cea mai mare proportie din produsul intern brut: Tonga(31%), Moldova(27.1%), Bosnia si Hertegovina(22.5%).

Migraţii umane după ultimul Razboi Mondial - PART II

         Emigratia internalionala a devenit obiect de disputa si conflict atat in interiorul stetelor democratice dezvoltate, cat si in cadrul programelor organizatiile internationale. Intre 1950 si 1990 au avut loc importante migratii umane, directionate in special dinspre tarile slab dezvoltate catre cele dezvoltate. De regula, emigrantii erau, cel putin la inceput, barbati tineri, intre 15 si 34 de ani, fara libertatea de munca in tara de origine.

          Dupa razboi asistam la o importanta migratie a fortei de munca spaniola si italiana catre alte zone ale Europei, in special in Belgia, Olanda si Germania. Din anii ’80, Spania si Italia au incetat sa mai furnizeze emigranti, iar din anii ‘ 90 au devenit tari care primesc forta de munca straina. In 1961, 44% dintre strainii din Belgia erau  italieni, iar intre 1950 si 1970 italienii erau angajati masiv in industria extraactiva si textila din Olanda.

           Tarile din sudul Europei, care furnizau forta de munca pentru alte zone industrializate, au devenit la randul lor zona de emigrare pentru persoane din spatii din afara Europei, suprapopulate si slab dezvoltate economic.

           Turcii au reprezentat si ei o importanta categorie de emigranti. Intre 1955 si 1975, muncitoarii turci au lucrat in Germania sau Olanda. Dupa 1975, acestia au reusit sa se stabileasca definitiv in aceste tari si sa-si intregeasca familii.

           Astfel, in 1980, populatia turca din tarile nordice era reprezentata de tineri sub 18 ani. Numarul total al turcilor stabiliti in afara patriei lor era, in 1988, de 2 milioane. Dintre acestia, 1,5 milioane se stabilisera in Germania.

           Migratia nu a fost un fenomen specific doar tarilor sudice, ci si celor nordice in buna masura. Intre 1946 si 1977, aproximativ 500 000 de finlandezi au emigrat in special in Suedia, iar pana in 1988, 650 000 de irlandezi s-au stabilit in Marea Britanie. lmediat dupa razboi, 10 000 de germani au plecat sa lucreze in Marea Britanie. Marea majoritate erau femei pe post de guvernante.

           Franta a fost una dintre tarile care au primit numerosi emigranti europeni, dar si din nordul Africii. Intre 1955 si 1974, in Franla s-au stabilit aproximativ 4 milioane de straini. Circa 3 milioane dintre acestia erau din Algeria, Maroc si Tunisia.

(in imagine: emigranti islamici in Franta)

Migraţii umane după ultimul Razboi Mondial - PART I

      Dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, urbanizarea a devenit generala in Europa, in vreme ce, dupa 1950, agricultura europeana a intrat in declin. S-a impus industria urbana, educatia superioara, productivitatea mare, mecanizarea si scaderea preturilor. Toate acestea au fost tot atatea motive pentru care oamenii sa abandoneze preocuperile legate de mediul rural si  agricultura si sa se indrepte spre mediul urban.

      Forta de munca din tarile dezvoltate a fost atrasa de noile industrii care incep sa se dezvolte, in timp ce pentru industrie si pentru slujbele care necesita munza fizica au fost din ce in ce mai putini doritori. ln tarile dezvoltate, rata natalitalii a scazut si anii de scolarizare au devenit din ce in ce mai numerosi. Aceasta situatie vine in contradictie cu realitatea din tarile mai putin dezvoltate, unde rata natalittlii este ridicata, dar educatia si investitiile sunt reduse. Dezechilibrul acesta a dus la o migratie a fortei de munca dinspre tarile mai putin dezvoltate.

       O mare parte a emigrantilor au venit  spre Europa nordica in cautare de lucru. Dupa 1960, dezvoltarea economica din vestul Europei a creat multe locuri de munca si a atras muncitori din sudul Europei si nordul Africii. Pentru prima data in istorie, un numar mare de populatie “de culoare” a venit in Europa.  La inceput, muncitorii erau in special barbati singuri, dar cu timpul au trebuit sa aleaga intre a ramane si a-si reuni familiile in tarile occidentale sau a se intoarce acasa.

       Refugiatii au venit si din est, nu doar din sud. Europenii din est, aflati sub regimul comunist, au incercat sa scape de opresiunea politica si au fost considerati pana in 1989 refuugiati politici, primind dreptul de azil politic . In acest timp, insa, cetatenii tarrilor dezvoltate au devenit tot mai reticenti fata de straini. Sub presiunea xenofobiei si intolerantei, legislatia privind emigratia a devenit din ce in ce mai restrictiva, iar emigratia a devenit din ce mai greu de realizat.

                        

Migraţii umane în perioada interbelică

Din punctul de vedere al migratiei umane, Primul Rdzboi Mondial a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale epocii contemporane. In urma conflagratiei mondiale (1914-1918), lumea a cunoscut o noua si puternica revolutie economica si demografica, iar un numar impresionant de  oameni isi vor cauta siguranta, prosperitatea si fericirea in alte tari. Migratia s-a indreptat in special catre Statele Unite ale Americii. Dupa decenii de politica liberala in ceea ce priveste imigrantii, Statele Unite vor stabili un numar fix de emigranti care vor fi primiti anual si un set de criterii pe care acestia trebuie sa le indeplineasca.  

Dupa Primul Razboi Mondial, statele nationale au devenit intolerante fata de minoritatile nationale si au stabilit reguli ale cetateniei. In acest fel au incurajat emigratia si au introdus restrictii in ceea ce privegte imigratia.

In urma victoriei revolutiei bolsevice din Rusia, din anul 1917, 1,5 milioane de rusi "albi" au fost obligati sa-si paraseasca tara sau au plecat de teama noului regim. Majoritatea emigrantilor rusi erau membri ai aristrocatiei, mari proprietari, comercianti, dar si membri ai clasei mijlocii si intelectuali.

In perioada 1918-1923, ca o consecinta a pierderii razboiului, aproximativ 2 milioane de germani au parasit Rusia, Ucraina, Polonia, Cehoslovacia, Alsacia si Lorena pentru a se stabili in Germania si Austria sau pentru a migra la randul lor, in Olanda. In perioada interbelica, migratia germana in Olanda a devenit atat de puternica, incat guvernul a trebuit sa ia masuri severe pentru a  opri acest fenomen.

In Europa, in timpul marii crize economice din anii 1929-1933, emigrantii au devenit tinta atacurilor  extremei drepte. Ei au fost facuti responsabili pentru toate problemele tarilor de adoptie. Asa s-a intamplat in special cu evreii, si cu armenii sau cu rusii din Germania si Franta. Din pacate, tonul acestei politici de izolare l-au dat chiar Statele Unite, care in 1924 au dat o lege care urmarea reducerea emigratiei din sudul si din estul Europei. Declansarea Marii Crize Economice pe ambele maluri ale Atlanticului a incetinit si mai mult fenomenul emigratiei.

Anii '30 au insemnat aparitia regimurilor totalitare in Europa. Acestea au anulat sau au revizuit in mare masura drepturile si libertatile cetatnesti. In aceste conditii, o categorie importanta de oameni au devenit  potentiali emigranti, in special minoritatile de toate categoriile (nationale, relisioase, culturale). Inchiderea frontierelor statelor europene, precum si a frontierelor Statelor Unite pentru evreii discriminati din Germania a insemnat o eroare cu consecinte dramatice si o crestere a efectelor Holocaustului.

(in imagine: copii evrei in ghetou nazist)

Mişcările evreilor în perioada interbelică

                   

 Incepand cu anul 1933, pentru evreii din Germania incepe o perioada de persecutii si discriminari. Intre 1933 si 1941, din cauza persecutiilor, unii dintre ei au incercat sa paraseasca Germania si sa se refusieze in alte tari

sau in Statele Unite. La inceputul anului 1933 traiau in Germania 525.000 de evrei, adica mai putin de 1%  din populatia tarii. Populatia evreiasca locuia in special la orase, o fiind localizata chiar in capitala Berlin. In anii imediat urmatori venirii lui Hitler la putere au emigrat zeci de mii de evrei, in special spre tarile europene vecine. Multi dintre acestia aveau sa fie prinsi in 1940-1941, cand Germania nazista a ocupat o parte a continentului european.

Politica de imigrare a Statelor Unite si a Marii Britanii a fost restrictionata, iar acest lucru nu a lasat prea multe solutii evreilor.

            Evenimentele din anul 1938 (Kristallnacht, anexarea zonei sudete si a Austriei) au dus la o crestere a emigrafiei evreilor, in jur de 35 000 de evrei au parait Germania si Austria in 1938 si aproximativ 80 000 in 1939.

ln vara anului 1938, la initiativa presedintelui american F. D. Roosevelt, a avut loc la Evian (Franta) o conferinta cu privire la refugiatii evrei din Europa, conferinta si-a manifestat compatimirea fata de refugiati, dar nu a acordat azil nici unuia dintre ei. Doar Republica Dominicana a acceptat sa primeasca refugiati evrei. Totusi, Marea Britanie a dezvoltat un program numit “Transportul de copii" prin care a acceptat 10 000 de copii evrei. In iunie 1939, 300 000 de evrei germani au facut cerere sa emigreze in Statele Unite, dar cota anuala era de doar 27 000 de persoane.

Pana in septembrie 1939, aproximativ 280 000 de evrei au parasit Germania si 120 000 Austria. Dintre acestia, aproximativ 100 000 au emigrat in Statele Unite, 60 000 in Palestina, 40 000 in Marea Britanie si 75000 in America Centrala si de Sud (Argentina, Brazilia, Chile, Bolivia). 

(in imagine: troc cu emigranti evrei)

Migraţiile la începutul secolului XX - PART II

   In 1880 a inceput migratia in masa a est-europenilor spre America. Fenomenul a continuat pana la izbucnirea primului razboi mondial. In ceea ce priveste migratia italiana, ea se imparte in trei perioade clasice:
·   1876-1914 – jumatate din numarul total de persoane;
·   1915-1945 – un sfert din numarul total de persoane;
·   Perioada postbelica – un sfert din numarul de persoane;

    Intre 1880 si 1913 a avut loc o emigrare masiva, un adevarat exod al evreilor rusi si est-europeni spre Statele Unite ale Americii. Aproximativ 2 milioane de everei au parasit Rusia intre 1880 si 1913 cu directia Statele Unite ale Americii. Inainte de izbucnirea primului razboi mondial, peste 5.5 milioane de evrei si polonezi din Austro-Ungaria si Rusia au traversat teritoriul german pentru a imbarca la Hamnburg cu destinatia New York.

    Inainte de primul razboi mondial, guvernul American a practicat o politica a “portilor deschise” in ceea ce priveste emigrarea, fara sa se preocupe in mod special de numarul, de pregatirea sau de originea celor care doreau sa emigreze. 

In urmatoarea statistica observam cresterea numarului de analfabeti, direct proportionala cu cea a numarului de imigranti.

Anul sosirii in SUA	Numarul de analfabeti
1896	83 196
1897	44 580
1898	44 773
1899	61 468
1900	95 673
1901	120 645
1902	165 105
1903	189 008
1904	172 856
1905	239 091
1906	269 823
1907	343 402

    De-a lungul timpului, au aparut tot mai multe proiecte de legi care sa reglementeze migratia atat din punctual de vedere al numarului, cat si al pregatirii emigrantilor. 

Migraţiile la începutul secolului XX - PART I

      Referindu-ne la migratia umana din secolele XIX, dar mai ales cea din secolul al XX-lea, se cuvine sa precizam ca aceasta a avut efecte foarte puternice atat asupra dezvoltarii tarilor in care a avut loc emigratia, cat si asupra dezvoltdrii tarilor din care s-a facut migratia. Milioane de persoane, majoritatea lor familii sarace din Europa au emigrat in Statele Unite, America de Sud si Australia. Se estimeaza ca alte milioane de oameni au trecut prin centrul de tranzit de pe lnsula Ellis din New York. Aici a fost organizat un punct de primire si de tranzit al emigrantiilor care veneau in Statele Unite, punct care a funcfionat intre anii 1892-1954.

      Intre 1870 si 1924 a existat o perioada caracterizata de migratia spre America a oamenilor din estul si sudul Europei, zone mai slab dezvoltate din punct de vedere economic. Principalul scop al acestor oameni era sa-si construiasca o viata mai buna decat avusesera acasa.

      La inceputul secolului al XX-lea (1900-1924), 18 milioane de emigranti au sosit in Statele Unite. La inceputul secolului al XX-lea au emigrat catre America in special germani din nordul si estul Germaniei si italieni, aproximativ egal impartiti in functie de zonele de unde au emigrat (40% din sud, 20% din centru si 40% din nord).

Primele popoare migratoare - PART II

Ostrogoţii
        Cand hunii au invadat Europa in jurul anului 370, multi dintre ostrogoti au fost cuceriti si obligati sa-si ajute cuceritorii. Ei s-au alaturat regilor hunilor, Attila, in expeditia lui impotriva Galiei in 451 si multi ostrogoti au fost ucisi de vizigoti in batalia de la Chalons. Can hunii au fost impinsi inapoi, ostrogotii au devenit iar independenti. Cu permisiunea Romei, ei s-au stabilit in Panonia, o zona care acum cuprinde vestul Ungariei, nordul Croatiei, Slovenia si estul Austriei. In 474 , Theodoric, cel mai mare dintre regii ostrogotilor, a fost ales la tron, care dupa diferite perioade de razboi si aliante cu Zeno, imparat bizantin, a invadat Italia in 488, l-a ucis pe Odoacru, primul mare conducator al Italiei si a devenit conducator el insusi. El a detinut puterea desi nu si titlul de imparat al Imperiului Roman de Apus. Un consul roman detinea autoritatea nominala. Cele doua popoara au convietuit pasnic mult timp, cultura romana influentand mult pe ostrogoti. Unitatea romanilor si a gotilor nu putea fi pastrata decat de un conducator de statura lui Theodoric. Dupa moartea sa in 526 dezbinarea in peninsula italica a devenit atat de violenta, incat in 535, imparatul bizantin Iustinian I si-a trimis generalul Belizarius sa cucereasca peninsula. Bizantinii au zdrobit puterea gotilor in 555 si tronul Italiei a fost ocupat de guvernatori bizantini.

        Ostrogotii insisi au fost absorbiti in alte triburi cum ar alani, vandali, franci si burgunzi, care s-au stabilit in teritoriile fostului Imperiu Roman.

Hunii
         Popor nomad asiatic, probabil de origine turca, tatara sau ugrica, hunii s-au intins din stepele din nordul Marii Caspice pentru a face incursiuni repetate in Imperiul Roman in secolele IV-V. Aceste atacuri au culminat cu o serie de razboaie sub Attila care au adus imperiile romane in pragul distrugerii. Hunii au absorbit diferite rase in armatele sale si au asimilat caracteristicile populatiilor din jur astfel incat inEuropa ei si-au pierdut treptat caracterul asiatic. Au fost descrisi ca un popor agresiv, nomad, viguros si cu o cultura redusa care si-au dezvoltat aptitudinle in tehnici de razboi, mai ales in calaria militara. Dupa moartea lui Attila in 453, hunii nu au mai jucat un rol major in istoria Europei. Multi huni s-au inrolat in armatele romane in timp ce altii s-au alaturat hoardelor noi de invadatori venite din nord si est.

Slavii
        Vechii slavi au fost un popor obscur de fermieri si pastori traind in zona ocupata azi de estul Poloniei, vestul Rusiei, Belarus si Ukraina. Din anul 150 triburile slave au inceput sa se extinda in toate directiile. La nord au urmat raurile din padurile ruse, ocupand teritorii ocupate de popoare baltice si finice, asimiland multe dintre ele. La vest au intalnit triburile germanice si celtice, ocupand o mare parte din europa centrala. In jurul secolului VII, slavii au ajuns la marea Adriatica si Egee. In urmatoarele doua secole s-au asezat in peninsula balcanica, apoi in Imperiul Bizantin, dizlocand populatii sau slavicizand noi triburi cum ar fi bulgarii.

Primele popoare migratoare - PART I

Goţii
        Vechi popor teutonic, gotii au fost intre secolele III-IV o putere importanta in lumea romana, fiind primul popor de origine germanica ce s-a crestinat. Gotii, se presupune ca au venit din Suedia, traversand Marea Baltica, inspre raul Vistula, apoi in secolul III migrand in sud, inspre Dunare. In acea perioada armatele si flota gote au atacat Tracia, Dacia, si orasele din Asia Mica si de-a lungul coastei Marii Egee. Au cucerit Atena intre 267-268 si au amenintat Italia. Pentru aproape un secol, razboaiele intre imparatii romani si conducatorii goti au devastat peninsula Balcanica si nord-estul regiunii mediteraneene. Alte triburi s-au unit cu gotii si, sub conducerea lui Ermanaric in secolul IV, s-a format un regat care s-a extins de la Marea Baltica la Marea Neagra. In jurul anului 370 gotii s-au divizat in doua grupuri separate. Ostrogotii (lat. Ostrogothae “gotii estici” ) au format un regat intins de la Marea Neagra pana in Ucraina si Belarus de azi. Vizigotii (lat. Visigothi “gotii buni” ) au fost gotii de vest stapanind teritoriul Dunarii.

Vizigoţii
In 376, vizigotii, amenintati de huni, au cautat  protectia imparatullui roman Valens, si au primit permisiunea de a se stabili in Moesia, la sudul Daunarii. Cand soldatii goti au fost maltratati de ofiteri romani, gotii s-au revoltat si conflictul a culminat cu batalia decisiva din 378 langa Adrianopole (Edirne de astazi) in care Valens a fost ucis. Gotii victoriosi au amenintat apoi Constantinopole, Theodosius I, care a urmat la conducerea Imperiului Roman de Rasarit, a  incheiat pacea cu gotii si a incorporat armata lor in cea romana. Multi care s-au stabilit in Moesia au devenit fermieri. Ulfilas, episcop al gotilor, a tradus biblia in gotica si datorita lui gotii s-au convertit la o forma de crestinism, numita arianism.

        La moartea lui Theodosius in 395, visigotii au renuntat la alianta cu roma si l-au ales pe Alaric I dreot conducator. Alaric a invadat Grecia, apoi Italia, iar in 410 a capturat Roma.. IN acelasi an el a fost succedat de Ataulf, care a condus vizigotii peste Pirinei, in Spania.

        Din 415 pana in 418, sub urmatorul conducator, Wallia, vizigotii si-au intins stapanirea peste o mare parte din Spania si Galia dde sud, cu capitala la Toulouse. Walia a fost succedat re renumitul fiu al lui Alaric, Theodoric I, care a murit luptanand ca un aliat al Romei impotriva hunilor in batalia de la Chalons. Sub Euric, fiul lui Theodoric I, care s-a declarat independent de Roma, regatul Toulouse includea aproape toata Spania si Galia la vest de Rhon si la sud de Loara. Euric a introdus multe aspecte ale civilizatiei romane si a generat un cod de legi combinand elemente germane si romane. Domnia era electiva, iar nobilii se opuneau puternic fondarii unei case regale ereditare. In exterior, Imperiul bizantin si francii amenintau pamanaturile vizigotilor. Pentru a impune loialitate rebelilor , Alaric al II-lea a introdus in 506 legile cunoscute sub numele de breviarul lui Alaric. Un an mai tarziu, Clovis I, regel francilor a invinds vizigotii in batalia de la Vouille, in care Alaric al II-lea a fost ucis. Mare parte din Provence a fost separata de pamanturile gotice,  si regatul vizigotilor a fost limitat la Spania.. In ciuda incercarilor unei serii intregi de regi goti de a tine unit regatul, putera vizigotilor a scazut treptat. Ultimiul rege, Roderick a fost infrant si probabil ucis de musulmani in 711 in batalia de la Rio Barbate. Prin 713 Spania a fost cucerita partial de mauri, iar puterea vizigotilor a supravietuit in regatul crestin independent Asturias.

Primele migraţii

        De-a lungul istoriei, alegerea rutelor de migratie a fost influentata de tendinta grupurilor de a cauta un mediu similar cu cel din care au plecat, si de existenta barierelor naturale, cum ar fi rauri intinse, mari, deserturi, sau lanturi muntoase. Zonele de stepa, padure, si tundra polara care se intind din Europa Centrala pana in Oceanul Pacific au cauzat migratiile grupurile situate de-a lungul lor. Pe de alta parte, migratiile din regiuni tropicale in zone temperate, sau invers, au fost foarte rare. Suprafetele desertice din Sahara in nordul Africii au separat popoarele africane de cele mediteraneene si au impiedicat difuzia egiptenilor cu alte culturi. Deasemenea muntii Himalaya din sudul Asiei au oprit apropierea de popoarele din India, exceptand granitele sale estice si vestice. Ca o consecinta a acetor piedici, trecatorile sigure din munti si unele stramtori au devenit trasee de migratii traditionale. Peninsula Sinai din nord-estul Egiptului, legata la est de Arabia, unea Africa si Asia; stramtoarea Bosfor lega Europa de Orientul Apropiat; sau valea intinsa dintre Muntii Altay si lantul montan Tian Shan din Asia Centrala asigura traseul prin care popoarele din Asia Centrala au patruns in vest.
Printre consecintele variate ale migratiilor se numara stimularea altor migratii prin inlocuirea unor popoare; micsorarea numarului oamenilor din grupurile migratoare din cauza lipsurilor sau a razboaielor; modificarea trasaturilor fizice prin intrepatrunderea  grupurilor intalnite; sau schimbari in limba, cultura si traditii prin asimilarea culturii altor popoare. Antropologistii si arheologii au urmarit traseele multor migratii preistorice pentru a studia efectele acestora. Trasaturile fizice cum ar fi parul blond al unor popoare din nordul Africii sunt considerate a fi rezultatul unei invazii timpurii in nord. Deasemenea, triburile Navajo si Apache din sud-vestul S.U.A. sunt considerate descendentele unor popoare din nord-vestul Canadei, cu care au o legatura lingvistica. Efectele migratiilor sunt mai ales evidente in America de Nord, Centrala si de Sud unde popoare de origini diferite convietuiesc avand aceeasi cultura.

Frica de emigranţi

      Oamenii migreaza din cauza saraciei, a razboiului sau a persecutiilor. Ei pot fi mutati fortat, deportati sau expediati impotriva vointei lor. Multi altii s-au mutat doar pentru ca au crezut si au sperat ca viata va fi un pic mai buna in alta parte.

      Plecarea sau sosirea unor grupuri relativ mari de persoane intr-o perioada relativ scurta de timp a declansat in mod firesc reactii diverse. Uneori, plecarea oamenilor era vazuta ca o mare pierdere (pentru natiune, pentru armata sau pentru taxe), iar alteori sosirea lor era perceputa ca o amenintare.

      Limitandu-ne, pentru moment, la contextul european, se poate spune ca mai multi emigranti, daca nu sunt izolati sistematic pentru o perioada lunga de timp, se contopesc in societatea receptoare. In orice caz, copiii si nepotii lor nu mai sunt priviti ca straini. Pentru o parte a populatiei autohtone existat teama ca noii veniti le vor dilua cultura, le vor strica morala, le vor lua femeile si le vor poci limba. In Evul Mediu, in unele regiuni erau discriminati

catolicii, in alte regiuni erau discriminati protestanlii, in aproape toate erau discriminati evreii.

      Emigrantii au contribuit intotdeauna la dezvoltarea tarilor unde s-au asezat. Ei au adus adesea tehnici noi dintr-o tara in alta, au stimulat comertul si contactele intre diferite regiuni si au contribuit la deschiderea unor noi piete. Emigrantii au adus noi obiceiuri si feluri de mancare, iar in timp unele dintre acestea au fost adoptate de societatea primitoare. 
    De exemplu, pastele si pizza aduse de emigrantii italieni sau obiceiul bradului de Craciun adus de emigrantii germani in Statele Unite au devenit obiceiuri ale societatii au fost apoi exportate in toata lumea. Migrarea inginerilor englezi de la secolului al XlX-lea a dus la raspandirea fotbalului pe continentul european.

     Teama de emigranti a ramas ca o forma a fricii de schimbare, in special de schimbare in cultura. Aceasta este, oricum, intr-o continua schimbare de-a lungul timpului. Culturile, asa cum le cunoagtem noi astazi, sunt rezultatul unor secole de migratii.

Ce presupune migraţia popoarelor?

Migratia umana presupune o miscare permanenta, individuala sau in grup a oamenilor dintr-un teritoriu pe alt teritoriu, dintr-o tara in alta. Astfel de miscari au avut loc inca de la inceputurile istoriei umane si au continuat cu intensitate diferita pana in epoca contemporana. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea a avut loc o accelerare a migratiei umane, iar in secolul al XX-lea s-a produs o crestere fara precedent a fenomenului.

Migratia umana poate fi fortata sau libera. De asemenea, ea poate fi migratie temporara, pentru o perioada limitata de timp, sau migratie definitiva, pentru toata viata. Migratia mai poate fi legala, facuta cu acordul autoritatilor si conform legilor, sau ilegala. 
Exista mai multe motive pentru care oamenii decid sa-si paraseasca locurile natale si aleg sa plece in alte tari: 

• din motive profesionale (gasirea unui loc de munca mai avantajos), 
• din motive politice (ideile lor politice difera de ale autoritatilor), 
• din motive economice (nivelul de trai in tara natala este unul scazut), din cauza persecutiilor (orice tip de discriminare), 
• din cauza pensionarii (multi oameni instariti din tarile nordice se muta dupa retragerea din activitate intr-o tara cu clima mai blanda), 
• din motive sentimentale (simt o apropiere fata de tara respectiva) etc. 

Datorita proportiilor foarte mari pe care le-a luat incepand cu secolul al XX-lea, migratia a inceput sa fie controlata si reglementata prin lege. De obicei, fiecare tara a pus restrictii in ceea ce priveste numarul de emigrant pe care ii poate primi si integra. Aceste masuri sunt luate din dorinta autoritatilor de a nu dezechilibra piata muncii si nivelul de trai din tara gazda deoarece muncitorii emigrant duc la ingreunarea pietei muncii si la ieftinirea fortei de munca. Un alt motiv pentru care unele state au impus restrictii pentru intrarea in stat a emigrantilor este reprezentat de diferentele culturale.

BIBLIOGRAFIE

 

Informatiile acestui blog sunt preluate:

•  din cele doua manuale de istorie de clasa a XI-a (editura "Economica Preuniversitaria", respectiv "Corint"); 
• din autobiografia lui Emanual Celler;
• din "Evolutia fenomenului migratiei in Europa" de Carmen Tudorache;
• din albumul foto, numit "Migrations", realizat de Salgado Sebastiao
• de pe site-ul "http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/migratia/Migratia_FM.pdf";
• de pe Wikipedia;
• de pe YouTube.